Paul Gheorghita - Asociaţia ProVita

Donez, deci exist

1,500 RON Donatii stranse
100% Complete
500 RON Target
14 Donatii
Vreau sa fac o donatie!

 

Dragilor,

Dupa ce am alergat ca bezmeticul de vreo 2 ani, m-am hotarat sa alerg si pentru a face o diferenta, cat de mica, in viata unor oameni.

Fiecare donatie va ajunge direct in contul asociatiei ce poarta de grija acestor copii. Haideti sa le aducem un motiv in plus de a zambi!

Mai jos despre Asociatia Provita Valea Plopului:

"În tabăra din Valea Screzii locuiesc 120 de persoane, din care 80 copii și adolescenți, tineri orfani care au părăsit sistemul de stat, femei și bărbați în vârstă. Restul asistaților noștri (în jur de 400 de persoane) se află în grija familiilor din satele Valea Plopului și Valea Screzii.

Dezvoltăm de asemenea un program de prevenire a abandonului școlar prin sprijinirea materială și financiară a familiilor nevoiașe aflate în imposibilitatea susținerii copiilor în instituțiile de învățământ.

Accentul major în formarea copiilor se pune pe sprijinirea educației conform aptitudinilor și vocației fiecărui copil în parte. Copiii asociației noastre urmează în prezent întreg ciclul educațional – de la copiii de grădiniță la studenți. Asociația consideră că soluția optimă pentru copii este integrarea în familia naturală sau în cea lărgită. În consecință, mama sau familia vor avea întotdeauna posibilitatea să revină, să viziteze iar, în cazurile fericite, să reîntregească familia."


Recomandă-le prietenilor această campanie.

in beneficiul

Asociaţia ProVita

Asociaţia ProVita este o organizaţie nonguvernamentală şi nonprofit, înfiinţată în 1991 având ca misiune ocrotirea copiilor aflați în dificultate, fără discriminare, până la integrarea lor în familia naturală.

 

Construirea Centrului Social din Vălenii de Munte

Asociația ProVita a creat la Valea Plopului o adevarata comunitate unde oamenii de toate categoriile si toate vârstele si-au gasit o casă, alinare si indrumare, unde învață să-și croiască un nou drum, mai bun, în viață, unde iși schimbă destinul. Peste 300 de copii și adulți trăiesc aici, învață și muncesc, încercând să se descurce singuri, având grijă unii de ceilalalți.

Ultramaratonul 100 for Children ~ 2016

Ultramaratonul 100 for Children este un eveniment sportiv de alergare pe o distanță de 100 kilometri (distanța între București și tabăra de la Valea Plopului) aflat la a treia ediție. Evenime

14 Donatii

Bravo pentru implicare!
16 mai 2016
Bafta si la cat mai multe participari la astfel de evenimente.
14 mai 2016
Bafta Paul din partea Claudiei si a mea!
12 mai 2016
27 apr 2016
100 RON
27 apr 2016
La multi ani!
26 apr 2016
Cu drag si cu speranta ca vom reusi sa aducem putina bucurie in sufletul acestor oameni.
25 apr 2016
25 apr 2016
25 apr 2016
200 RON
24 apr 2016
100 RON
22 apr 2016
Bravo baieti, va admir!
20 apr 2016
Felicitari si spor la alergare!! Va tin pumnii si sunt cu gandul si inima alatiuri de voi. :-)
19 apr 2016

Anonymous

50 RON
19 apr 2016