Run4Health
Bogdan Florescu Asociaţia ProVita
Nu trece o zi fără să străbat, în pas alergător, parcul din apropierea casei. Fac jogging mereu și o fac din plăcere. La început, au fost doar trasee scurte. Apoi, perspectivele au devenit tot mai largi, iar în 2013, am acceptat, pentru prima dată, provocarea unei competiții organizate. Au urmat apoi semimaratoane și maratoane, însă acesta este primul ultramaraton la care particip. Alături de coechipierului meu, Vlad Vasilescu, voi susține proba „Ștafetă 2x50 km” în cadrul ultramaratonului caritabil “100 for Children”.
M-am înscris în aceast ultramaraton pentru că sunt o persoană competitivă, dar mai ales pentru că îmi place să ajut. Indiferent de efortul pe care trebuie să îl depun, obiectivul meu este să ajut copiii care, aflați în dificultate, au ajuns în grija Asociatiei ProVita. Fiind și eu tată, înțeleg sprijinul moral și financiar de care au nevoie cei mici pentru a se dezvolta sănătos și armonios. De aceea, am ales să ma implic activ în această campanie: voi alerga și voi strânge fonduri pentru copii.
Fii alături de mine în această cursă caritabilă și donează și tu! Impreună, putem forma o lume mai bună și putem începe prin a susține activ proiectul “100 for Children”. Nu există o limită minimă pentru donație, astfel că, orice sumă contează!
Donează!
Read the story below or recommend this campaign to your friends.
in benefit of